Ramas bun 2010!

Cu toate lucrurile neplacute si placute.

Multumesc doamnei Mariana, doamnei A, doamnei S, lui Viki.

Multumesc domnului profesor de canto pentru inca un an plin de muzica si pentru descoperirea unor taine noi.

Multumesc artistiilor de opera pentru miile de daruri facute noua, multumesc Roxana Briban pentru toate comorile pe care ni le-ai lasat si pentru lectia pe care ne-ai aratat-o.

Multumesc oamenilor placuti pe care i-am descoperit de putina vreme, de la facultate, sau intalniti din mana destinului. Sunteti grozavi!


Ramas bun...

Scrisoare catre cer

Scumpa mea Teacher,

Ce faci? Esti bine? E bine acolo unde esti? Ce intrebari pun si eu, sigur e bine acolo, e liniste, e armonie.Aici e zgomot si degradare.

In ajunul asta s-a implinit un an de cand...nu mai esti. Fizic vorbind. Eu stiu ca esti aici, desi nu stiu ce forma are sufletul in nefiinta, e doar o luminita sau e insasi infatisarea, asa ca o fantoma simpatica..

Mi-ar fi placut sa fii si fizic, si sunt tare suparata pe piedica ce ti s-a pus.Urasc boala aia...ca te-a luat de aici de langa noi si nu am apucat sa iti mai spun nimic. Bine...iti spun in fiecare zi ceva si doar stii ce e in sufletul meu, da, iti spun si azi "Teacher, help'' cum o faceam si inainte, stii tu de ce.Dar nu pot fi egoista pentru ca daca boala nu a putut fi invinsa, te chinuia omule drag si asa ceva nu concep,mai bine esti eliberata de orice durere si invaluita in lumina blanda.Intr-o lume cu mult mai buna decat asta, care ma sperie si ma deceptioneaza in fiecare zi. Tu ai gasit un loc acolo, eu nu imi gasesc locul aici. Poate ma luminezi tu un pic:)

Ma tot gandeam daca dedesupt unde te-au pus nu ti-a fost urat, nu ti-a fost frig...dar stiu ca e doar invelisul pus acolo, acum poate nu mai e nimic, ci doar spiritul, dar pe mine ma sperie imaginea asta.Moartea mi se pare un tablou de groaza.Insa ma gandesc acum la sufletul tau adorabil, cum sta el acolo pe un norisor Sfant. Sunt cuminti ingerii? Cred ca sunt elevi buni si vorbesc englezeste perfect acum.Thanks to you.

Ce ciudata ma simt, vorbesc cu tine  aici online pe blogger.Eii dar acum e doar un remember, ca eu vorbesc cu tine zilnic. Numai noi stim despre ce.Iti multumesc ca ma ajuti de acolo, simt eu ca ma ajuti, si ca esti aici.

Si ma simt usurata intr-un fel ca esti bine acolo si ca nu mai doare nimic. Poate insusi sufletelul cand vezi rautatea de pe pamant, stiu, si pe mine ma doare. Probabil te amuzi copios si razi cu lacrimi, cum o faceai, cand vezi cum gresim si ne purtam ca niste copii de gradi. Poate sunt amuzanti si ingerii.Dar Dumnezeu..cum e? Tot incerc sa mi-l imaginez, si nu reusesc decat sa imi imaginez pe cineva alb si luminos si frumos.Cred ca si El zambeste acum la tine, si se intristeaza poate cand vede ce mai e pe pamant.

M-as putea intinde etern in cuvinte, insa aceastea sunt de prisos. Tu stii bine ce e in sufletul meu acum. Nu mai e nevoie de alte cuvinte.

Am gasit o poezie mai demult, care se potriveste cred, cu ce ne-ai spune tu: Sa nu mai plangem ca tu esti bine, si ne veghezi din ceruri..

"Do not stand at my grave and forever weep.
I am not there; I do not sleep.
I am a thousand winds that blow.
I am the diamond glints on snow.
I am the sunlight on ripened grain.
I am the gentle autumn’s rain.
When you awaken in the morning’s hush
I am the swift uplifting rush
Of quiet birds in circled flight.
I am the soft stars that shine at night.
Do not stand at my grave and forever cry.
I am not there. I did not die.''

Mary E Faye

Inchei aceasta scrisoare prin a spune ca ne lipsesti ca vei fi mereu in gandurile noastre.

Si nu uita "We are touched by angels walking hand in hand, asa ai fost si tu.

Love you, now, tomorrow, always.

Eternal peace,

Myself

Craciun Fericit!

                                                                  sursa poza

Am poposit cateva momente sa va urez Craciun Binecuvantat alaturi de toti cei dragi inimii voastre.Sa va deschideti sufletele catre lumina si bunatate, sa aveti inima pura si multa, multa iubire in fiinta.Sa fim mai buni azi, si intotdeauna. Daca omenirea ar fi mai buna, s-ar opri multe tragedii.

Va imbratisez cu drag si sa aveti o seara magica si linistita!

De ce?

De ce oamenii nu se poarta asa cum sunt ei, naturali, de ce actioneaza de parca sunt trucati?

De ce atunci cand cineva este sincer si se deschide in fata altuia este privit de parca ar fi cine stie ce ciudat?

De ce sentimentele iti sunt calcate in picioare de parca ar fi o biata insecta pe care unii vor sa o striveasca sub papuci?

De ce nu ti se respecta si accepta parerea? De ce lumea nu isi da seama ca si critica poate fi constructiva?

De ce oamenii sunt asa de rai, de nemilosi si de nepasatori? De ce nu pot fi buni, iubitori, intelegatori, altruisti

De ce daruiesc ei cadouri doar ca sa primeasca altele in schimb, sau de ochii lumii? Un cadou il daruiesti din inima si pentru ca asa simti tu, nu conteaza ocazia, locul, timpul si nu ar trebui ca scopul lui sa fie de a primi altul in schimb...

De ce mor oamenii, intotdeauna cei buni si cu o inima mare si sufletisti? Cu totii murim dar eu tot nu pot sa inteleg de ce tocmai ei atat de devreme si tragic?

De ce trebuie sa murim pana la urma? De ce se tot spune ca omul traieste pentru a muri? Pai ce viata mai e aia? O viata morbida. Eu zic ca in viata fiecare are un scop, si  trebuie sa traim pentru a ni-l indeplini pe acela.Nu  sa murim!

De ce trebuie sa plangem atat de multi artisti? Nu ar fi  mai usor sa ii iubim si sa ii apreciem de timp? Sa le spunem ca ii iubim  de aici pana la cer si ca le apreciem munca si talentul enorm. Sa le spunem fara sa gandim, inainte de a fi prea tarziu, atunci cand clipa de moarte ii smulge de printre noi si noua nu ne mai raman decat niste regrete tardive si lacrimi care curg fara nici o stanjenire.Sa nu asteptam sa spunem "E tardi", sa spunem acum, in momentul asta ca ii IUBIM!

De ce nu intindem mana si nu ajutam in fiecare zi? De ce nu ne deschidem sufletele? De ce nu e Craciun in fiecare zi?

De ce trebuie sa iti spun eu te iubesc mai intai, pentru ca tu sa imi spui la randul tau? Nu vreau un te iubesc constrans, vreau sa fie Te iubesc pentru ca te iubesc si asta simt, nu te iubesc pentru ca tu ma iubesti.

De ce nu lasam mastile la o parte, si nu dansam in ploaie? De fericire, de orice lucru bun.

De ce trebuie sa fie societatea asta atat de putreda si nemernica? De ce nu se dezbraca de rautate, ca de o haina rupta si murdara?

De ce nu sunt admirati artistii asa cum ar trebui? De ce nu intelege lumea ca avem nevoie de ei ca de aer? De ce? Pentru ca ei ne hranesc sufletul si daca sufletul nu e bine, atunci nimic nu e bine.

De ce nu esti inteles? De ce nu esti ascultat? De ce oamenii privesc doar ce e afara si nu iti dau o sansa? De ce nu privesc si interiorul? De ce aparentele inseala? De ce te inseli cand crezi intr-un om si apoi cazi prabusit de sabia minciunii si a falsitatii? De ce plangi de bucurie cand intalnesti pe un om frumos, comoara rara, care vine ca o mireasma de primavara, ca un balsam al sufletului?

De ce nu cantam? Acum si aici, o arie a inimii cerului si frumosului dedicata, un colind lin si bland, pe aripi de vis purtat.

De ce nu luam fulgii in palma si nu le soptim cuvinte de dor la urechi? De ce nu sarutam lacrima ce incet ne inunda obrajii asprii de atata singuratate?

De ce e asa de greu sa gasesti un prieten adevarat, care sa fie acolo cand tu simti ca nu mai e nici o speranta si sa te stranga de mana?

De ce nu sunt invatati tinerii artisti cum sa guste curcubeul succesului si treapta de varf dar si cum sa treaca peste o furtuna, fie ea mica sau mare? Da, sa poata sa se inalte in zbor din nou, chiar daca aripile le-au fost taiate..

Sa iubim si sa spunem asta, sa daruim fara a urmari ceva, sa fim noi si sa avem grija de sufletele noastre. Impreuna, poate putem schimba ceva.